Dupa cum spunea un prieten…Nu furati! Guvernului nu ii place sa aiba concurenta.

- În nopţile lungi de vară, când cerul este plin cu stele, pe boltă se vede DRUMUL ROBILOR LUI DUMNEZEU, ai celor care şi-au încredinţat sufletul morţii (înainte de venirea veşniciei necuprinse); tocmai de acolo coboară şi eroii neamului românesc alunecând pe razele stelelor până în parcul în care ne plimbăm. Vin în şiruri, şi obosiţi de atâta cale ce au străbătut, îi văd cum se aşează cuminţi pe scaunele de piatră în jurul mesei rotunde, la MASA TĂCERII, fiindcă fiinţa lor zeificată nu mai vorbeşte, ci priveşte ţinutul patriei în care s-au născut şi au crescut şi pentru care s-au jertfit. După ce s-au odihnit şi au prins puteri precum Anteu când atingea pământul, plini de vigoare, încep să se ridice spre înălţimi. Sunt împovăraţi de gloria nepieritoare de care s-au acoperit pentru neatârnarea neamului; mai întâi trec pe sub poarta recunoştinţei primind sărutările din partea urmaşilor pe care i-au lăsat să le ducă mai departe numele şi renumele de români viteji. Mulţumiţi că au locul lor de veşnică pomenire unde pot să fie fericiţi, încep să se urce purificaţi spre slăvile cerului. COLOANA mea le este ca un far al recunoaşterii infinite, fiindcă simbolul acesta l-am ridicat la rangul de artă, fiind stâlpul crestat ce stă de strajă la capul eroilor ce s-au stins fără lumânare. După cum vezi, nu-i nici-o taină în tot ce am făcut,.. este munca şi sudoarea unui împătimit al artei. Şi astăzi mă plec adânc în faţa patriei, sunt recunoscător poporului meu, şi-mi slăvesc eroii neamului ca orice bun român.
A tăcut, era mulţumit sufleteşte, îl simţeam după cum respira. Ne-am plimbat mult în acea seară pe care nu voi uitau-o niciodată. Mierla a-nceput să fluiere dulce chemând noaptea să coboare peste acest loc de legendă. Privighetoarea şi-a început concertul ca o primadonă care aşteptase plină de emoţii începerea concertului. Undeva, pe malul Jiului, fiindcă am luat-o pe o cărare bătătorită, ne-a ieşit în cale un pui de iepure, care fără să se intimideze de prezenţa noastră, a-nceput să-şi perie mustăţile cu lăbuţa şi ne priva curios, probabil, nu credea că-l mai poate deranja cineva la o oră atât de târzie. Am petrecut clipe de neuitat împreună, voiam ca ziua să întârzie a mai veni, prea era frumos, iar sufletele noastre însetate de iubire au profitat din plin. Voiam să îngheţ timpul în acea clipă.
- Măriucă, dacă Măiastra mea se zbătea sub degete cerând voie să se înalţe spre bolta cerului; o simţeam după cum îi bătea inimioara, iar eu om bun cum mă vezi, i-am dat drumul din colivia sufletului meu, cu tine aş face invers, te-aş băga în sufletul meu să te am pentru totdeauna.
(Întâlnirea dintre cei doi a avut loc în Parcul de la Târgu-Jiu)