bogdane.ro

Sa fie oare o coincidenta??? E a doua oara de cand gasesc in Romania Libera articole despre Nicolae Densusianu si despre Istoria Preistorica a Romanilor. Imi doresc sa fie mai mult decat o simpla coincidenta. Imi doresc sa fie o revenire a romanilor la adevaratele valori ale neamului! Imi doresc sa fie o recunoastere a adevaratilor oamenii care au servit si servesc Patria in adevaratul sens al cuvantului (paranteza pentru cei ce nu au efectuat stagiul militar obligatoriu: a Servi Patria inseamna ati face datoria fata de neam si tara atunci cand aceasta te cheama . . . unii dintre noi vor rade si vor face “caterinca” – acestora le spun ” Fericiti cei Saraci cu Duhul caci a lor va fi Imparatia Cerurilor!”).

Pagina 1, Supliment Aldine, 26 Septembrie 2008 -  Nicolae Densusianu un explorator al preistoriei – un articol echidistant care pastreaza echilibrul opiniilor subliniind munca de pionierat a lui ND dar expunand pe larg si opinii contra ale unor “istorici” consacrati. Un articol perfect dpdv gazetaresc care se continua in mod genial in pagina a treia cu un articol “suport” intitulat ” Europa Straveche, Patrie Comuna”. Genial!!! Felicitari celor care au pus articolul in pagina . . . Jos palaria! Chiar si pentru sceptici, acest demers poate induce intrebari si stari conflictuale!

Poate visez, poate este o coincidenta . . . cu toate astea cred ca tot mai multi Romani incep sa simta ca in venele lor curge un sange vechi, un sange pur perpetuat de-a lungul miilor de ani de “locuitorii locurilor”, de “pelasgii” antici, predecesori ai dacilor “moderni” si ai Romanilor “urmasi”.

De ce sa ne ascundem? De ce sa ne punem cenusa in cap? De ce sa nu fim mandri de al nostru trecut? De ce sa ne impotmolim in secvente trecatoare si rutine conveniente? Probabil din comoditate . . . probabil din lipsa de interes . . . probabil din dorinta de a “consuma” . . . de a urma “exemple”  . . .  de a copia “succese” . . .  etc etc. Celor care gasec motive si scuze, le spun: Urmariti stirile obiective, tineti pasul cu istoria . . . iesirea din sfera de influenta a “marilor popoare” va da istoricilor nostri un imbold pentru a studia cu adevarat istoria noastra (sunt uimit de rezultatele excavatiilor datorate Autostrazii Transilvania – lucrarile sunt intarziate de zecile – peste 60 – de sit-uri arheologice descoperite! majoritatea lor datand din perioada Daciei Libere!  descoperirile din perioada hallstatdiana de la Arad etc etc).

Pacat.

Aparent fara legatura cu acest eveniment . . . de cativa ani am intrerupt contactul cu media audio-vizuala. Imi iau stirile din presa cu o selectivitate iesita din comun. Prietenii si apropiatii mei pot confirma asta. Mi am dat seama cat de “controlat” eram. Cat de “directionat” de curente si “tendinte”, de mondenitati si alte acte si lucruri consumatoare de timp si bani . . .

Imi este bine acum cand ascult doar un post de radio fara prea multe cuvinte, fara prea multe pareri ale unor neaveniti si “oameni de presa” care fac jocuri murdare . . . Imi este foarte bine . . . sunt iarasi eu, doar eu si cei de un leat cu mine . . .

Am timp pentru mine si familia mea, pentru prietenii mei si pentru viata mea personala . . .

De la Nistru pana la Dunare si sub Dunare, de la Marea Neagra si pana peste Tisa, cam atat se intindea Dacia conform istoriei “acceptate”.  Razboaiele daco – romane din perioada 101 – 102 d.C. si 105 – 106 d.C. au condus la cucerirea unei parti din teritoriile dacilor. Dupa unii istorici, aproape jumate, dupa altii doar cca. 20%. Cunoscand istoria poporului roman, orice procent ati lua in calcul, se nasc cateva intrebari pe care o minte luminata nu si le poate explica chiar asa de simplu precum ne au invatat pe noi “istoricii” in scoala.

Considerati, va rog, ca teritoriile actuale ale Frantei au fost cucerite de Romani inca din timpul lui Cezar (58 i.C. – pana atunci Celtii faceau legea in acele locuri) care au populat aceste teritorii cu crestini stramutati incepand cu secolul al doilea dupa Christos. Francii, Vizigotii si Vandalii (retineti va rog – migratori!) au venit in aceste locuri de abia in secolul al IVlea. Deci vreme de cinci sute de ani aceste teritorii s-au aflat sub ocupatie sau cel putin sub influenta romana.

Sub presiunea dacilor liberi (continuatori ai religiei si traditiilor proprii) si a unor valuri de migratori ce incepusera a-si face simtita prezenta, Imparatul Lucius Domitius Aurelianus a inceput retragerea din Dacia in anul 272 d.C. Pentru a acoperi rusinea retragerii, dar si ca o compensare pentru colonisti, a redenumit o parte din teritoriile provinciilor Moesia si Thracia (situate la sud de Dunare) cu numele de Dacia, stabilind capitala “Noii Dacii” la Serdica (actuala Sofie a bulgarilor). Explicati-va acum, va rog frumos, legaturile noastre cu macedonenii si cu sarbii care mai vorbesc si azi “dialecte” romanesti. Aceasta retragere – relocare a creat acea confuzie cu Romania de la sud de Dunare de care se folosesc unii din istorici “moderni” pentru a justifica teorii aberante si aservite politic. Daca cineva are dubii asupra acestor acte istorice, sa tina cont si de faptul ca Aurelianus s-a nascut in Dacia Ripensis pe actualul teritoriu al Romaniei de sud, Serbiei de nord sau Bulgariei de vest (va las pe voi sa alegeti intersectia acestor multimi si sa stabiliti locul in functie de credinta si interesele fiecaruia). Ceea ce vreau sa insinuez, este ca avea si motive sentimentale sa-si creeze o noua provincie Dacia, asta pe deasupra faptului ca dorea o stabilizare a granitelor la sud de Dunare.

Revenind, credeti ca efectele celor 167 de ani de dominatie romana se pot compara cu cei 500 de ani petrecuti de Celti sub aceiasi influenta? Credeti ca restul dacilor liberi aflati in afara zonei ocupate, in toata aceasta perioada au facut meditatii personale (generatii intregii!) pentru a invata limba latina? Sau mai continuati sa credeti ca femeile dace s-au casatorit cu barbatii romani si au dat nastere poporului roman? Sau credeti cumva ca din tot lexicul dacic au supravietuit doar cateva cuvinte? Sincer, eu tind sa cred altceva. Din pacate, nu pot decat sa cred si nu pot sa si dovedesc. Au incercat-o altii inaintea mea si au fost catalogati drept diletanti si fantezisti (pacat!). Poate descoperirile ce vor urma, poate revolutionarea tehnicilor de cercetare istorica, poate minti mai luminate ca ale noastre si ca ale precursorilor nostri vor putea face lumina in aceste neguri si vor putea restabili adevarul istoric.

Un lucru e cert: istoria noastra ne da dreptul sa fim mandri de noi, de inaintasi nostri si de urmasi nostri. Depinde insa numai de noi sa pastram in viata aceste valori si sa nu le amestecam (sa le diluam) cu “valori” indoielnice de import . . .

Cu totii il recunoastem pe Constantin Brancusi ca fiind cel mai mare sculptor roman al tuturor timpurilor. De asemenea, ii cunoastem bine si operele reprezentative, in speta “Coloana Infinitului”, “Maiastra”, “Domnisoara Pogany”, etc. Chiar si necunoscator in ale artei fiind, nu ai cum sa nu apreciezi geniul artistic al acestui om si modul in care el a reusit sa expuna in arta elementele miscarii si trancendentei seculare. Probabil elementele miscarii le identificam cu totii in operele “Maiastra”, “Cocosul” sau “Pasare in spatiu”. De unde si pana unde transcendenta seculara in operele lui Brancusi? Ehhh, de aici incepem alta poveste si ne legam de alte detalii ce depasesc un pic sfera artei contemporane.

Pana la conlcuzii, hai sa trecem un pic printr-o localitate din Romania contemporana, care se zbate sa supravietuiasca in anominamtul linistit al vechilor vetre satesti originate in negura vremilor de mult apuse . . . Gratie Romaniei Libere, am ajuns printr-un reportaj in satul Loman din judetul Alba, un catun de ciobani, pierdut prin Muntii Sebesului, in care se pastreaza obiceiuri vechi de mii de ani.

Cimitirul acestui sat pastreaza traditii nu de mult apuse si care la inceputul secolului XX se regaseau pe arii extinse si in alte zone ale Romaniei. Ce ne sare imediat in ochii? Mormintele barbatilor trecuti in Lumea Cealalta inainte de insuratoare sunt decorate cu monumente funerare individuale (faurite de mesteri locali si rasplatite cu o oaie!), reprezentand coloane de lemn asemanatoare cu mult mediatizata opera a Maestrului Brancusi, Coloana Infinitului. De asemenea, din loc in loc se regasesc in varful acestor coloane pasari imortalizate cu aripile deschise, pregatite de zbor, indreptate spre rasarit, simbolizand sufletul celui dus, care s-a intruchipat in pasare maiastra si astfel traieste vesnic. In plus, coloanele sunt impodobite cu motive populare vechi reprezentand Soarele, Luna sau Stelele.

Oamenii acestor locuri pastreaza credinta ca sufletul omului e luat de Gaia si dus din lumea viilor in cea a mortilor. (Gaea, Ga, Gaia, Baba Caia reprezenta in istoria antica Zeita Pamant; aceste nume se regasesc si la alte popoare vechi - Varro / De Lingua Latina V.64 ne spune ca la Romani, Caius si Caia sunt acelasi lucru cu Gaius si Gaia – urmare a faptului ca o parte din divinitatile locale au fost preluate si apreciate si de alte popoare ale vremi; as accepta si varianta inversa in cazul in care ar mai exista alte obiceiuri similare in alte locuri europene). Avem astfel o explicatie logica a originii blestemului “inghiti-te-ar pamantul” sau “luate-ar Gaia”!

Tot timpul copilariei mele, am trait cu ideea ca aceasta Gaia este o pasare, facand aceiasi confuzie cu majoritatea romanilor. Nu, Gaia este de fapt Pamantul si expresia face aluzie la moartea celui asupra caruia este aruncat acest “blestem”.

De unde confuzia cu o pasare? Ma gandesc ca explicatia rezida tot in credintele vechilor locuitori care au fost oarecum alterate in decursul trecerii timpului. Daca va amintiti, tot in credinta stramosilor nostri apare Pasarea Phoenix (Phoenica ulterior Paunica) simbolizand imortalitatea si transcendenta!

Conform perceptiei vremurilor de mult trecute, aceasta pasare era unica (unica simper avis) si dedicata Soarelui (Solis avis), traia aproape un mileniu iar la sfarsitul vietii isi construia un cuib, unde si traia ultimele zile. Din ramasitele ei arse de soare se forma ulterior un ou din care se nastea un nou Phoenix. As merge mai departe cu aceasta linie si v-as spune ca exista argumente logice care spun ca acel vultur sau acvila (mostenita de la romani) care se regaseste in toata heraldica si simbolistica veche romaneasca este de fapt acest Phoenix  . . . ma rog, poate cu alta ocazie sa detaliem acest subiect.

Revenind, in zona de sud a Carpatilor Meridionali unde de altfel s-a nascut Brancusi, se regaseau obiceiuri funerare similare. Influentat de aceste vechi traditii, Brancusi a intentionat sa ridice la Targu Jiu o Coloana Infinita, dupa modelul acestor stalpi funerari, iar in varful acestuia sa aseze un Phoenix, o pasare a sufletului. Pana la urma a triumfat varianta in care stalpul funerar (Coloana Infinitului) si Pasarea (Maiastra) au fost concepute si expuse separat.

Extrageti din context Coloana Infinitului, Maistra si traditiile vechilor locuitori ai tarii noastre. Incercati sa le amalgamati cu noile valori, gen manele, smecherie, lipsa de cultura si educatie, lipsa cultivarii valorilor familiale, goana dupa material, etc.

Spuneti mi acum va rog ce credeti ca va ramane peste trecerea anilor???

Eu cred ca tot primele vor ramane povestite de copiii nostri sau imortalizate in scrierile contemporanilor si precursorilor nostrii.

Personal, de multe ori m-am intrebat care sunt originile stindardului tricolor? De ce la revolutia din 1848 romanii din Transilvania, Muntenia si Moldova s-au adunat sub aceste trei culori? Nici o explicatie logica si pertinenta nu mi a fost furnizata pe toata durata studiilor . . . si nu inteleg de ce?!

Tot timpul istoricii au stiut de provincia Iustiniana Prima, infiintata de imparatul Iustinian in anul 535 si care cuprindea regiuni incluse anterior in Dacia Transdanubiana, Dacia Cisdanubiana sau Pannonia Secunda. Faptul ca stema acestor provincii, locuita de neamurile dacice, avea in cromatica ei toate cele trei culori dispuse de la dreapta la stinga (rosu, galben si albastru) oare nu inseamna ca istoria drapelului isi are radacinile inca din perioada stramosilor nostri daci?

Mai mult de atat, istoricii cunosc faptul ca stindardul de lupta al dacilor, celebrul cap de lup cu corp de sarpe, balaur cum mai este el cunoscut, era colorat in aceste trei culori, marturie in acest sens stand o serie de argumente precum: stindardele capturate de ostile romane in cursul razboaielor cu dacii liberi (171 d.C. – Marcus Aurelius), stema orasului Aquincum (Buda Veche), legiunile a XII – Gemina si a V-Macedonica aveau pe insigne o succesiunea coloristica rosu, galben si albastru (aceste doua legiuni au participat la razboaiele dacice si dupa 118 d.C. fiind singurele ramase in Dacia), etc.

Un argument mult mai putin cunoscut il reprezinta insa steagurile folosite de celti in lupta impotriva saxonilor care dupa toate elementele de identificare par a fi stindarde dacice. Prezenta elementului dac pe teritoriul britanic este confirmata de unitatile armatei romane cantonate aici si formate din luptatori daci. Astfel, conform izvoarelor istorice, aici a fost cantonata Cohors I Aelia Dacorum formata din 1000 de soldati daci si care a stationat in Britania 200 de ani. Acesti daci erau constienti de originea lor; purtand nume precum: Dada, Dacibalus, Geta Iresaurnes sau Claudiu Menander. Politica Romei era ca aceste trupe sa pastreze armamentul traditional si tacticile de lupta proprii. Este usor de imaginat ca urmasii acestor daci au luptat alaturi de celtii locali (britoni, gaeli, belgi) impotriva triburilor germanice ale saxonilor, anglilor si iutilor. Din aceste timpuri s-a pastrat in sud-estul Angliei-balaurul zburator al dacilor, ca semn de razboi al populatiei din Tara Galilor, semn considerat de cercetatori ca o “relicva a dominatiei romane”.

Iata de ce anumiti istorici considera ca balaurul dac a fost folosit in Britania si dupa retragerea romana. Acest lucru este perfect logic deoarece populatia locala a adoptat armele si tehnicile, defensive si ofensive de la romani. Legendarul rege celt Arthur a reusit astfel sa obtina dupa mai multe lupte cu saxonii, o victorie asupra acestora in apropierea muntelui Badon. Conform izvoarelor istorice, celtii prezenti la locul bataliei au folosit ca stindard de lupta, balaurul zburator. Regele Arthur insusi a fost imortalizat ridicind un astfel de dragon in onoarea tatalui sau, Uther PenDRAGON (numele de Dragon / Draco a fost intilnit si in trupele de daci stationate in imperiu – Aurel Iulio Draco – Cohors I Ulpia Dacorum).

Dragonul purtat de celti era confectionat din tesatura usoara, cu gura deschisa si pe care cea mai mica adiere de vint il determina sa i-a forma de balaur zburator si sa scoata un suierat ascutit. Redat pe un document de epoca (Withney Smith) dragonul devenit acum celtic era colorat in rosu, galben si albastru. Celebra tapiserie de la Bayeux, care infatiseaza cucerirea Angliei de catre normanzi (1066) imortalizeaza trupele engleze, comandate de Harald avand ca stindard dragonul considerat un “antic semn de razboi al saxonilor”!

Revenind un pic, stindardul purtat de daci era un balaur cu cap de lup, cu gura deschisa, fixat cu gitul intr-o prajina, facut din bronz sau argint iar coada din stofa. Printr-un sistem interior, stindardul dac facea sa se auda, sub actiunea curentilor de aer, un suierat puternic. (observati va rog similitudinile evidente!)

Fanteziste sau nu aceste explicatii imi par logice si demne de luat in seama. Nu inteleg totusi de ce anumiti istorici aserviti politic si urmarind interese numai de ei stiute, refuza sa popularizeze aceste argumente. Sincer, mi ar fi placut sa citesc in cartile de istorie din gimnaziu sau liceu despre toate aceste izvoare indiferent daca sunt sau nu general acceptate de “academicienii romani”.

Acum, la final, va las sa cititi varianta originala a fostului nostru imn scris de Ciprian Porumbescu:

Trei culori cunosc pe lume

Ce le ştiu ca sfânt odor,

Sunt culori de-un vechi renume

Amintind de-un brav popor.

Cât pe cer şi cât pe lume,

Vor fi aste trei culori,

Vom avea un falnic nume,

Şi un falnic viitor.

Roşu-i focul vitejiei,

Jertfele ce-n veci nu pier

Galben, aurul câmpiei,

Şi-albastru-al nostru cer.

Multe secole luptară

Bravi şi ne-nfricaţi eroi

Liberi să trăim în ţară

Ziditori ai lumii noi.