bogdane.ro

Nu trebuie sa fii vreun mare specialist sa realizezi ca in mare haosul din traficul bucurestean e dat de calitatea soferilor sai. E incredibil ce se intampla pe strazile capitalei! E incredibil cat de lipsiti de bun simt, de logica sau de educatie (fie ea sociala sau rutiera) sunt “acesti” soferi . . .

Pe langa faptul ca nu au nici cele mai elementare cunostiinte de condus pe drumurile publice mai sunt si ipocriti si nesimtiti. Vin cu viteza pe linia de tramvai, depasind coloane paralele intregi si, ca o recunoastere a impotentei si ingustimii mintii lor, se baga in fata ta cu tupeu falfaindu-ti in fata avariile in semn de multumire cica! Nici macar nu au sange in ei sa treaca prin fata refugiului! Incredibil!

Te umilesc! Te injosesc! Si apoi chipurile iti multumesc! Sa fie asta bagajul de cunostiinte cu care mama lor i-a lasat in viata si mai ales pe strada? Sau sa fie doar o situatie conjuncturala determinata de dezinteresul autoritatilor locale si/sau centrale?

Probabil inmultirea numarului de politisti de circulatie si cresterea amenzilor la cel putin 1.000 de lei ar fi o solutie ideala. Daca i-ar arde pe “smecherii” astia cu cate o amenda pe saptamana pun ramasag ca multi dintre ei si-ar vinde masinile second-hand germane (carora nici macar nu le merg toate stopurile!) si ar reconsidera terminarea liceului ca o alternativa la lipsa lor de educatie civica si rutiera. Stau si ma intreb, oare cati examinatori de circulatie s-au imbogatit de pe urma acestor “soferi”? Probabil e insa o intrebare retorica al carei ecou insesizabil nici macar nu va gadila sistemul corupt in care traim.

Ce ma mai deranjeaza foarte tare este aplombul cu care oameni normali care se aciueaza prin partile locului apreciaza acest stil de condus, propovaduind cu o deosebita credinta modelul soferului cu tupeu! Unii dintre acestia inteleg prin asta sa intoarca in mijlocul aglomeratiei peste cele doua dungi continue, sa schimbe benzile in functie de cei 50 de metri liberi sau nu din fata lor sau (si mai rau) sa blocheze intersectiile dorind sa dea dovada de un tupeu mai mare decat al partenerului de trafic! Oameni care in casuta lor de bastina erau oameni normali si care odata treziti in aceasta jungla se “maimutaresc” incercand sa para ceea ce nu sunt! Sunt atat de penibili si atat de evidenti!

Modelul soferiei se aplica cu succes (sau se trage din, probabil) si in politica de zi cu zi observ. Toti politrucii de meserie, traseisti prin definitie si impopotonati cu tot felul de titluri academice (cumparate pe o nimica toata!) folosesc modelul “minte-i cu tupeu ca oricum sunt prosti si nu-i intereseaza”. Oarecum similar, nu? Si merge . . . apar brusc in fata noastra . . . ne fac cu mana in semn de multumire . . . si ne lasa in urma lor fara regrete si fara pic de remuscare . . .

Pacat sa vezi atata dezinteres din partea oamenilor normali! Pacat sa vezi atata lipsa de atitudine din partea soferilor terorizati de acesti “sumaheri”! Pacat sa vezi atata dezinteres la vot! Pacat ca noi, romanii, suntem atat de toleranti! Mult prea toleranti! Sau sa va spun ca am senzatia ca suntem lasi? Ca ne e frica si de umbra noastra?

Cred ca daca noi, toti oamenii normali, ne am coaliza si am da un raspuns coerent i-am readuce la locul lor in societatea noastra. De exemplu, am putea sa nu-i mai lasam sa ne taie fata “multumindu-ne cu placere” la fel de bine cum am putea sa-i taxam la vot pentru a nu mai accede in functiile de conducere. Ne-am putea implica mai mult in viata sociala nelasand locul liber pentru toti neavenitii si parvenitii care, in virtutea mintii scurte pe care o poseda, sunt capabili doar sa incerce sa dea “tunuri” si sa-si aranjeze cat mai bine propriile familii.

Si ca sa inchei, cred ca ne-am putea ridica uniti impotriva celor care ne baga frica in oase si va spun asta pentru ca am vazut de multe ori faze in care soferi grasi de bemeveuri sau mertane se dau jos la oameni firavi sau chiar femei, iar in jurul lor ceilalti soferi se fac ca ploua preferand sa o rupa la fuga cu ochii semi-inchisi!

Acestora le zic: rusine sa va fie! si sa va meritati soarta cand copiii vostri vor fi victimele unor astfel de brute pentru ca voi i-ati incurajat!

Nu vreau sa cred ca suntem o minoritate si ca, usor usor, va trebui sa le adoptam modelul pentru a supravitui in aceste locuri.

Cineva, odata, mi a spus ca puternic e cel ce lupta pentru el insa si mai puternic este acela ce lupta pentru altii! Ganditi-va si nu-i mai lasati sa va taie fata!!! Sa se aseze in rand la coada si sa aibe rabdare . . . si noi avem familii . . . si noi ne grabim . . . si noi vrem sa traim.

Duminica de octombrie in Delta Dunarii, in drum spre casa . . . zarva si chiotele ne atrag atentia . . . “nunta!” zice unul dintre noi . . .

Pe drum, o adunatura de femei, toate trecute de floarea varstei chiuiau insotite de un muzicant. Atentie, nu lautar; nu, nu, nu un lautar! un muzicant cu un acordeon . . . Veselie mare! Bucurie pura si simpla . . . Oameni extrem de simpli si de normali . . .

In fata alaiului, o femeie trecuta de 50 de ani cu fata manjita cu un negru tuciuriu era carata intr-o roaba de catre alta femeie (la fel de in varsta!). Singurul barbat din tot alaiul era muzicantul. Mai erau cativa copii care urmau alaiul si se zgaiau bucurosi la gloata de femei.

Melodia era ceva nou pentru urechile noastre mult prea obisnuite cu ritmul tiganesc “dinghi dinghi, dinghi dinghi”  si accentul pe “î” imprumutat de la “fratii” nostri turcii . . . Erau ritmuri si sunete lipovene . . . cu versuri romanesti . . .

(Fac o mica paranteza: exista, pare-se, obiceiul ca soacra-mica sa fie purtata in vazul lumii prin sat intr-o roaba si spalata de rusinea ce o poarta in apele raului din apropiere in cazul in care mireasa nu a fost neprihanita!)

Multimea de femei s-a dus direct pe malul Dunarii unde au intrat in apa rece cu roaba respectiva! Am ramas inmarmuriti crezand ca saraca femeie va fi basculata in apele repezi ale fluviului! Din fericire pentru toata lumea, a fost un pic stropita si apoi, in chiotele bahice ale alaiului, prinsa intr-un fel de dans ritual in care toata lumea incerca sa o atinga cu mainile ude.

. . .

Frumusetea momentului este greu de redat in cuvinte . . .

. . .

Sunt sigur ca exista multe obiceiuri in tara asta care s-au pastrat si se pastreaza in continuare. Exista probabil multi care cunosc aceste obiceiuri, carora le este insa rusine sa vorbeasca despre ele cand vin “la oras”. Exista de altfel si persoane ca mine, care habar nu au de astfel de obiceiuri si care reactioneaza cu maxima uimire in astfel de cazuri.

Corolarul acestor afirmatii: IMI ESTE RUSINE CA SUNT ROMAN SI CA NU CUNOSC ACESTE OBICEIURI!

Multumesc orasului pentru bunastarea care mi-a oferit-o! Pentru comoditatea cu care ma spal si dau drumul la lumina acasa! Pentru caldura din iernile reci si pentru aerul conditional din verile fierbinti!

Urasc insa orasul pentru faptul ca mi-a spalat creierul si pentru faptul ca atunci cand ma duc la biserica nu mai stiu ce trebuie sa fac . . .

Imi doresc ca una dintre materiile care se predau in Scoala Primara sa fie “Obiceiurile Romanilor” in care sa le fie prezentate copiilor nostri cele mai frumoase obiceiuri si traditii din diverse regiuni ale Romaniei, astfel incat acestia sa pastreze macar in subconstientul lor o parte din bogatia neamului nostru.

Cred ca astfel vor fi mult mai imuni in fata non-valorilor si a valului de occidentalisme si orientalisme care ne sufoca efectiv!

Daca aveti idee despre un obicei vechi trait, vazut, auzit de voi sau de parinti vostri, va rog scrieti-mi pe adresa de mail bogdan.erdeli@yahoo.com ! Voi incerca sa le pun intr-o ordine cronologica pe parcursul anului calendaristic si apoi sa va prezint o sinteza relevanta.

Lantul e de aur, România nu mai stim prea sigur ce mai e si a cui. Realitatea demografica s-a schimbat brusc, ca o furtuna sosita din senin. Sîntem sub ocupatie, dar nu se vede nici o armata. Sîntem colonizati de o populatie certareata si nesimtita, venita din nici o stepa, adusa de nici un avion. O populatie care a evoluat în interiorul corpului national, ca fetusii din Alien, si care iese acum prin burta, urlînd din toti bojocii: „Am avere, am valoare!”.

E ca si cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o masina de mîl uman care acopera încet-încet natiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade si a lui Nichita. Incubatoarele de incubusi din cartierele periferice, fabricile de cetateni ale lui Ceausescu, traditia celor 15 copii în salasele de nomazi, cine mai stie? Lumea de pe strada nu mai e cea pe care o stiam din copilarie. Tata Ioane si Tanti Mimi, familie veche, cu casa în Cezar Bolliac, facuta la 1870, au lasat în urma un copil, care a mai facut un copil, blond si bucalat si bine crescut, cu care ma jucam acum 40 de ani. Pîna la urma, a plecat în strainatate, la studii si nu s-a mai întors niciodata. La fel, jumatate din strada: urmasii burgheziei care a avut timp sa dospeasca elite. În locul celor disparuti, au aparut rufele colorate întinse la uscat si boxele scoase pe geam. În locul bunicii care ne spunea sa nu scuipam pe jos, s-a asezat bunica ce-si trimite nepotii dupa bautura. Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca si cum o prezenta grea si absurda s-ar fi asezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam ca e bine si mai ales peste ce credeam ca e frumos. Cefele groase nu mai sînt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetateanul român, cu lantul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se cazneste sa-i educe odrasla: „Bine, bre, crezi ca esti tu mai dastept? Ia sa vad ce masina ai!”. Noul domn Goe nu mai e nici macar simpatic: e viitor combinator si dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreti voi, în afara de viitorul tarii lui, care se va multumi, de la un punct, doar cu trecutul.

Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populatia care ne înlocuieste nu mai e nici macar ridicola. E dincolo de asta, în sensul cel mai rau si primitiv cu putinta. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.

Acum cîteva zile, am vazut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei înhamate la cosciugul lui Caiac, în semn de vesnic respect pentru o viata de crima si muschi în sînge. Oamenii aia care dadeau ordine politiei se pregatesc sa dea asaltul final, spre puterea oficiala, dupa ce au pus mîna pe cea simbolica: ascultam muzica lor, ne refacem reperele dupa valorile lor, sîntem calcati de masinile lor. Undeva, departe, Uniunea Europeana si moda corectitudinii politice ne învata sa multumim frumos pentru asta si sa ne stergem la gura. Am fost o natiune, devenim o suma de triburi. Sîntem o tara ocupata de hoarde sosite din pîntece de mame eroine. O tara pusa la respect cu pumnul plin de tatuaje, o tara în care fiul naiv si sarac al taranului (cîti or mai fi asa) îsi face educatia din textele de pe Taraf TV si meseria de la sutii cu care se întîlneste la Gara de Nord, cînd se da jos din autobuz. Marginea lumii s-a razbunat dînd buzna în centru, pusa pe jaful identitatii nationale, întocmai ca barbarii care navaleau în Roma, surprinsi ca localnicii n-au puterea sa lupte.

Tara cea noua, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strîns în muzee si-n carti. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de româna se poate retrage în privata din curte, unde îsi va îndeplini ultima menire, neprevazuta de nici un critic. În locul ei, discurile cu manele ramîn sa sfideze eternitatea.

Cu ele nu poti sa te stergi la fund.