Archive for January, 2009

Iarasi criza – sase mari erori care au determinat criza financiara si efectele ei dezastruoase

Saturday, January 31st, 2009

Spre deosebire de noi, natiunea cea mai lovita de criza pare sa se intereseze mai mult de cauzele crizei si mai putin de efectele ei viitoare „napraznice si de ne-evitat”. Evident ca prin aceste analize urmaresc sa inteleaga mai bine modelul de evolutie a acestui virus financiar care a lovit mai mult sau mai putin toate pietele din lume. Odata inteles acest model, probabil un tratament va fi gasit mult mai usor. Pragmatismul americanilor iese din nou la iveala, preferand ca in locul unor discutii aberante si apocaliptice sa se concentreze pentru atingerea unui obiectiv comun lasand la o parte animozitatile politice sau sociale.

Nu-si pun problema sa schimbe sistemul capitalist. Nu-si pun problema sa conteste ceva. Au fost acuzatii, dar nu au pornit vanatori de vrajitoare. Au inteles ca aici s-a ajuns urmare a unor greseli, da ati citit bine, urmare a unor greseli umane, si acum incearca sa-si corecteze mecanismele astfel incat sa nu se mai ajunga in aceasta situatie niciodata, in conditiile in care liberalismul economic sa nu se schimbe profund fata de forma sa consacrata.

Iata in continuare cele mai evidente greseli pe care specialistii americani le considera a fi elementele principale care au agravat criza financiara izvorata din balonul ipotecar / imobiliar generat de piata americana.

Produsele financiare derivate „salbatice” – in anul 1998 oficiali de rang inalt ai pietelor „futures” de marfuri au propus extinderea unor regulamente de functionare si operare mai stricte asupra acestor produse; Trezoreria de Stat, Rezerva Federala si Comisia de Valori Mobiliare s-au opus atunci si au ingropat ideea. In acest moment nimeni nu se indoieste de ideea conform caruia criza ar fi fost mult mai usoara daca ar fi existat un gardian eficace pentru aceste produse.

Gradul de indatorare impins la limite extreme – urmatoarea eroare, care isi are originile de prin anul 2004 cand CVM ul american a decis sa lase firmele sa-si creasca gradul de indatorare. Inainte de aceasta decizie gradul de indatorare de 12 la 1 (datorie fata de capital propriu) era ceva normal, dupa aceasta mutare a urcat brusc la 33 la 1 !!! Ca idee, in aceste conditii o scadere de 3 % (trei la suta !!!) a valorii activelor distruge practic compania. Categoric fara acest demers irational toate firmele afectate ar fi fost astazi inca in picioare!

Cresterea rapida a creditelor tip „subprime” (destinate creditorilor care nu respecta standardele obisnuite de creditare) – este urmatoarea eroare care si a manifestat perioada de glorie in perioada 2004 – 2007. Schimbarea cea mai grava a fost cresterea ponderii acestor credite in totalul creditelor ipotecare, pondere care a devenit critica intr-o perioada relativ scurta de timp. De ce nu a fost oprita aceasta tendinta? Ar fi doua raspunsuri si fiecare poate fi considerat o lectie buna de invatat. Una a fost ca supraveghetorii bancari dormitau in posturi (multumim domnului Isarescu pentru vigilenta sa!) promovand „laissez taire”-ul pana in momentul inevitabil al caderii. Al doilea raspuns este legat de faptul ca majoritatea celor mai rele credite SP au fost generate in afara sistemului bancar (de brokeri) si a ariei de acoperire a supraveghetorilor acestuia.

Neacordarea atentiei cuvenite „default”-urilor rezultate din caderea creditelor SP – autoritatile s-au dovedit a fi neputincioase in a lua masuri de scara larga pentru a limita falimentul a tot mai multe proprietati. In spatele unor deziderate precum neinterventionismul asupra pietei libere, nerecunoasterea situatiei reale „de facto” sau lipsa vointei de a utiliza fonduri publice, acestia au agravat indirect situatia.

Neinterventia asupra falimentului societatii „Lehman” – aceasta greseala a aparut in septembrie trecut cand Lehman Brothers spre deosebire de Bear Stearns a fost lasata sa falimenteze. Probabil a fost un caz de interpretare gresita a unor oficiali care au crezut ca talia societatii nu este mult prea mare sau mult prea legata de alte societati financiare. Sau probabil s-au gandit ca dau o lectie de moralitate celorlalti care s-au jucat de a zeii. Orice ar fi fost, dupa caderea Lehman nimic nu a mai fost la fel ca inainte: creditele au inghetat, economiile au inceput sa se scufunde . . . Multi cred ca aceasta a fost o eroare colosala.

Programul de eliminare a activelor cu probleme – ultima eroare majora, managementul gresit al programului de limitare a impactului crizei (program in valoare de 700 miliarde $). Injectarea a 350 de miliarde in capitalul bancilor a fost o greseala deoarece rezultatele au fost slabe. Pentru a avea o imagine mai completa a acestui argument, considerati va rog ca Rezerva Federala cu mai putini bani, a reusit sa cumpere o serie de active cu probleme care au permis supravietuirea mai multor piete. Lectia e clara: acele fonduri ar fi fost mai bine utilizate pentru cumpararea directa a activelor cu probleme pentru a evita falimentele ce aveau sa urmeze.

Fara aceste greseli, categoric, efectele negative ale crizei ipotecare americane ar fi fost mult mai reduse. Sase decizii fatale, toate luate in contra naturii. Sa ne imaginam cum ar fi fost astazi lumea daca aceasta criza ar fi aparut in conditii total diferite: derivativele ar fi fost tranzactionate pe o piata bine reglementata si organizata, indatorarea ar fi fost mult mai scazuta, imprumuturile SP ar fi fost mai mici si promovate responsabil, actiuni ferme ar fi fost luate pentru a impiedica falimentele iminente, Lehman nu ar fi fost lasata sa moara si fondurile anti-criza ar fi fost utilizate direct pentru sterilizarea activelor cu probleme . . .

Tot acest scenariu ar fi fost posibil . . .

Nota: Articolul a fost scris in urma studiului si aprofundarii unor opinii exprimate recent de autori din Statele Unite: Brooksley E. Born, Edward M. Gramlich, Alan S. Blinder, altii.

Mintiti poporul cu televizorul! Si perseverati chiar daca ati fost desconspirati . . .

Friday, January 23rd, 2009

Nu pot sa cred ca noi, cei care suntem capabili sa realizam atunci cand suntem manipulati, suntem putini.

O mare parte din televiziunile din Romania isi depasesc cu mult menirea de a „distra” poporul. Probabil directionate de anumiti sefi adanc ancorati in metehnele trecutului incearca sa ne influenteze vietile si sa ne spele creierele. O gramada de „maimute intelectualizate si robotizate” care in mod normal nu erau capabile sa articuleze o fraza coerenta in fata clasei, la ora de romana sau de istorie, brusc isi descopera abilitatile in a da explicatii despre viata socio-politica a Romaniei.

Curios este faptul ca temele sunt standardizate chiar daca subiectele abordate sunt diferite. Oricum o dai, de oriunde o incepi, de la curs, de la criza, de la dobanda, de la PSD sau de la grajd, ajungi tot la Basescu si la Boc . . .

 

Jignitor pentru inteligenta noastra!!! Noi, Romanii, nu ne confundam cu manelistii!!! Chiar daca multora dintre noi le place acest „gen” de viata, cred cu tarie ca nu ei reprezinta majoritatea si sper ca toate demersurile acestor televiziuni sa esueze lamentabil in fata istoriei noastre.

 

Imi permit sa postez in continuare un articol acris de un senior, un roman adevarat care, din pacate, traieste mai mult pe la Londra intr-o comunitate multa mai „ortodoxa” de cat a noastra . . .

 

Urmeaza un articol publicat de Traian Ungureanu in Cotidianul din 22 ianuarie 2008.

 

„Mâine vor fi 40 de grade!

 

Mâine vor fi 40 de grade! La umbră. Iar umbră nu va fi deloc. Nimic nu vă va apăra de pârjol. Ştirea e sigură sau, mai degrabă, e foarte răspândită. O răspândesc ziare, televiziuni, radiouri.

 

Experţi celebri analizează situaţia şi dau vina pe regele Soare. Evident, numai un nebun poate crede cu adevărat în canicula din ianuarie. Evident, celebrii noştri ziarişti nu sunt nebuni. Sunt bolnavi de ură. De ură comandată.

 

Pe ce se bazează ideea după care Traian Băsescu pregăteşte un regim de dictatură? Pe nimic. Tocmai asta e problema. Există două feluri de presă, aşa cum există două întrebuinţări pentru orice lucru bun pe lumea asta: uzul şi abuzul. Presa poate informa şi explica sau poate minţi şi explica. În al doilea caz, nimicul şi analiza lui detaliată sunt o mină de aur. Căci minciuna pură e inutilă, pe când minciuna comentată e credibilă.

Publicitate

 

Pe acest mecanism se sprijină o presă care a luat ostatic opinia publică, îi prescrie călduri în ianuarie şi dictaturi la o dată ce se va anunţa ulterior.

 

O lege nouă reglementează regimul datelor electronice. Legea a fost iniţiată de guvernul Tăriceanu, ne aliniază la normele europene şi e mai puţin strictă decât în alte părţi. Presa trece peste elementele de bază, obţine de la cineva opinia după care s-a produs o restrângere a libertăţilor civile, apoi transformă această părere în ştire şi începe să o dezbată. Aceeaşi tehnică şi în faimoasa Săftoiugate. Un fost colaborator spune că preşedintele ascultă telefoane. Apoi retractează. Inutil. Retractarea nu pune capăt discuţiei şi nici n-o mută asupra minciunii iniţiale. În schimb, minciuna iniţială devine ştire şi e dezbătută cu toată seriozitatea. Mai departe. Preşedintele vorbeşte de o majoritate parlamentară „puternică şi transparentă“. Presa taie „transparentă“, transformă restul declaraţiei în ştire şi dezbate noutatea cu ajutorul unei trupe de comentatori alarmaţi de perspectiva dictaturii.

 

Se spune că n-am scăpat de comunişti ca să dăm de altă dictatură. Prea târziu. Asta s-a rezolvat odată cu blocarea proiectului Iliescu. Adevărata problemă e alta. Nu am ieşit din comunism ca să fim spălaţi pe creier şi umiliţi de o presă de slugi şi reptile programate. Faimoasa noastră „breaslă deontologică“ nu dă rateuri. Fiecare gram de otravă e dozat atent. I.T. Morar, Robert Turcescu şi Mircea Mihăieş au demontat, în articole recente, lucrătura acestui complot mediatic permanent. Nici eu nu mă mai pot uita la Realitatea TV. Nu e nimic întâmplător sau accidental acolo. Aceleaşi figuri politice înşurubate în scaun vorbesc pe orice temă şi lovesc în direcţia trasată: Ghişe, Bolcaş, Pavelescu, Buruiană. Aceiaşi gazetari răsucesc adevărul şi îl lasă mort pe podeaua platoului tv. N-o

să-i numesc, dar o să numesc excepţia (Sorin Ioniţă) şi o să-i numesc pe cei refuzaţi, proscrişi, condamnaţi, cu opinii cu tot, la tăcere: Andrei Cornea, Mircea Mihăieş, Horaţiu Pepine, Andi Lăzescu, Gabriel Liiceanu, Rodica Culcer, Alina Mungiu, H.-R. Patapievici, Rodica Palade, I.T. Morar, Vladimir Tismăneanu, Ovidiu Şimonca, Cristian Câmpeanu, Sabina Fathi, Andreea Pora. Mai vreţi?

 

Prea multe coincidenţe anunţă, într-adevăr, un pericol. Iar presa noastră e plină de coincidenţe: vorbitori şi ţinte fixe, teme comandate, minciuni în lanţ. Până la iluzia dictaturii lui Băsescu, avem de luptat cu realitatea dictaturii tv. Dacă ne bat, se va schimba, cu adevărat, climatul. Va fi sufocant.”

“Campionul energetic” est mort, vive la competition . . .

Thursday, January 15th, 2009

In ultima vreme persoane mai mult sau mai putin avizate au criticat infiintarea unei companii energetice romanesti suta la suta, care urma sa reuneasca intr-o societate tip holding o parte din productia de energie electrica si o parte din distributia si furnizarea de electricitate.

Dintre contestatari remarc:

-         competitorii directi; societatile straine care au achizitionat deja pachetele majoritare la cinci din cele opt distributii regionale si care stau cu ochii tinta pe fiecare oportunitate din domeniul productiei;

-         oameni ai sistemului care in mod normal ar fi trebuit sa fie de acord cu ideea infiintarii acestui campion, care ar fi urmat sa le asigure o stabilitate mai mare a locurilor de munca; cu toate acestea sindicalistii de la producatorul de energie hidroelectrica au actionat in instanta fostul guvern in vederea anularii HG-ului privind infiintarea; va intreb pe voi, oare prin ce minune ajunge un roman sa-si faca rau cu mana lui? Aceasta societate va urma sa fie implicata intr-un proces de privatizare, chipurile pentru eficientizarea ei si mii de romani vor fi dati afara pentru a fi inlocuiti de echipamente importate pe valuta forte care vor atarna greu in balata comerciala;

-        politicieni cocliti si fara cultura generala, scosi la suprafata unui amalgam neomogen de prostie si parvenitism, care contesta doar de dragul de a contesta ceva ce nu e creat sau propus de ei; o astfel de involutie eu nu am mai vazut la nici o alta natie pana acum;

-         analisti economici si contemporani, care pe buna dreptate expun argumente cu preponderenta economice bazate pe istoricul ineficient al tuturor companiilor de stat; acestora din urma nu prea am ce sa le reprosez, poate doar faptul ca nu cred suficient in resursele existente ale tineretului roman nepoluat de metehnele generatiei de mijloc; afirm aici ca acel comunist pe nume Silviu Brucan, a avut multa dreptate cand a afirmat ca vor trece 20 de ani pana cand vom incepe sa ne curatam de bolile trecutului;

-         altii, pe care chiar nu vreau sa i mentionez pentru ca nu merita, deoarece sunt atat de mici incat preiau tot ce aud la “maestrii” lor si dau pe gura catre popor care, in general, este mai putin expus acestor subiecte si dedesupturilor lor.

 

Oare Statul Roman nu mai are oameni incoruptibili si capabili sa gestioneze corect o societate de stat? Oare bugetul Romaniei nu mai poate sustine un campion energetic a carui necesitate rezida din intunecatul viitor oferit de vecinii nostrii rasariteni care controleaza aproape tot ce arde si tot ce produce caldura si electricitate? Oare cele 400 de milioane de euro profit brut facute de holdingul Electrica nu reprezinta un inceput?

 

Mii de voci acuza vanzarea societatii de petrol. Unii acuza pretul, altii acuza dependenta. Altii acuza refacerea Imperiului Austriac – ca de, avem austrieci in toate sectoarele importante. Sa va dau totusi si reversul: Toti prietenii mei care se intorc din Austia spun ca sunt unii dintre cei mai rai oameni pe care i au vazut vreodata J. Asta ca sa nu care cumva sa credeti, ca dupa ce banii produsi in Romania sunt repatriati in Austria noi vom fi vazuti altfel, adica mai bine.  

 

Oare semnalele negative care vin din toate partile nu sunt suficiente ca sa incepem sa ne cream un sistem de autoprotectie? Sa incepem sa ne organizam in jurul ruinelor care ne au mai ramas si sa le facem sa mearga in baza unor principii sanatoase pe care o multime de tineri le au deprins si le au aprofundat?

 

Si ca sa nu mai continui aceasta discutie fara sens, va intreb pe voi, Franta de ce poate? Electricite de France? Gaz de France? Ei de ce pot si noi nu? De ce nu privatizeaza si ei sectorul energetic sa asigure o concurenta maxima in sistemul lor? Ei sunt mai destepti ca noi? Noi suntem mai prosti ca ei?

 

NU, NOI SUNTEM MAI INFLUENTABILI DECAT EI, MAI CREDULI, MAI CORUPTI . . . ei in schimb cumpara prin alte tari si influenteaza guverne, scuze, fac lobby . . .

Stabilitate lucie . . .

Monday, January 12th, 2009

Reiau un articol de Toni Grecu, publicat in Romania Libera, sambata, 10 Ianuarie 2009:

 

“Criza economica este subiectul la moda. Toata lumea vorbeste despre ea sau, mai bine zis, cei conectati la ritmul urban, oamenii care au credite, bani in banci, rate, servicii la firme ce depind de export, adica vreo 40 la suta din populatia Romaniei. Restul, oameni necajiti, au tot atata spaima de criza cata au ca pica pisica de pe gard, adica li se falfaie. Pentru ei economia mondiala se opreste in poarta casei. Dincolo de ea este economia de batatura, gainile, porcul, vaca, niste papusoi, ceva fin si ce se mai gaseste prin curte.

 

Abia acum se vede cat de bun este traiul in stil traditionalist, fara investitii, fara imprumuturi si credite, fara proiecte SAPARD, fara nenorocitele de banci. Poate ca ar trebui sa incepem sa exportam si noi know-how-ul nostru stramosesc, sa organizam traininguri cu experti occidentali care nici nu mai stiu cate picioare are gaina si sa le spunem tuturor ca exista o solutie romaneasca la criza mondiala.

 

Criza asta, asa cum sunt toate crizele, inclusiv cele de nervi, este rezultatul unor abuzuri, al depasirii unor limite, al sariturii peste calul moderatiei si bunului-simt. Totul este legat de lacomie, de infinita dorinta draceasca de a avea mai mult, de a aduna mai mult. Iar lacomia in stare oficiala, legala, este reprezentata de banca. Aceasta institutie, care sta in centrul progresului economiei capitaliste, a bagat mana cam tare prin buzunarele americanilor si nu numai, s-a trezit ca nu mai e nimic pe acolo, iar acuma striga dupa salvare. Se aduna sefi de tari, fac sedinte, se dau comunicate. Toti vor stabilitate. Schimbare si stabilitate.

 

In privinta stabilitatii, exemplul cel mai bun ni-l ofera satul nostru traditional, prafuit, cu strazi desfundate flancate de santuri napadite de buruieni, sat asezat, de obicei, pe valea unui parau mic, mic care abia taraie si care, din cand in cand, se transforma in fluviu si ia la vale toata saracia, obligand suflarea sa-si cumpere o saracie noua, vorba poetului: “Eu imi apar saracia, si nevoile…”. Mult mai corect si logic ar fi fost: “Eu imi apar bogatia, si averile, si neamul…”. Dar de unde bogatie daca nu e. si de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Asta se intampla de sute de ani. Totul este de neclintit, stabilitate de granit. Deci, fara exagerare, cea mai stabila economie este cea bazata pe saracie.

 

Bogatia este instabila, glisanta, lunecoasa, greu de stapanit, de controlat si mai ales de prognozat. Batranul Alan Greenspan se uita uluit la toate teoriile si prezicerile lui economice si nu crede ca s-au prabusit. Nimic nu se confirma. De asta cred ca a venit clipa sa recomandam lumii modelul de economie ultrastabila, de tip romanesc: saracia lucie. Astfel, putem spune ca stabilitatea economica s-a nascut la sat. Stabilitatea lucie.

 

P.S.! Romani, nu va fie frica, suntem mai tari decat criza. O vom lua la misto asa cum am facut cu toate celelalte: Revolutia, anticomunismul, reforma, autostrazile, anticoruptia, privatizarea, uninominalul… Criza va trece pe langa noi, fiindca si criza are demnitatea ei. Dar daca n-o are?”

 

Categoric exista mult adevar in aceste afirmatii! Aproape ne am uitat limitele, traditiile, esentele si celelate atribute care ne definesc legatura cu aceste meleaguri si cu societatea pura romaneasca. Cand ai de toate, sufletul iti ramane in urma. Cand insa duci lipsa, iti pazesti cu sfintenie toate mostenirile spirituale sau materiale primite de la parinti si esti mult mai atent in a le transfera copiilor tai . . . macar atat sa le dai . . .

Cum se calculeaza data in care se celebreaza Pastele . . .

Friday, January 9th, 2009

Pastele, cea mai mare sarbatoare crestineasca, se serbeaza in amintirea invierii lui Iisus Hristos, dar patimile si Invierea lui Hristos sunt legate de inceputul primaverii. Patimile Mintuitorului au avut loc intr-o vineri, in ziua a 14-a a lunii Nissan, data de la care Pastele crestinesc a luat locul Pastelui evreiesc. Cuvintul Paste vine de la sarbatoarea evreiasca Pessah, in amintirea iesirii evreilor din Egipt – Exodul – cind evreii, sub conducerea lui Moise, au trecut prin Marea Rosie (in anul 1250 i.Ch.), care a avut loc la 14 Nissan, adica in ziua cu Luna Plina care venea dupa echinoctiul de primavara. Masa din Cana Galilea a fost o cina Pessah.

 

Initial, primii crestini n-au serbat Pastele cu totii in aceeasi zi. Cei din Orient, convertiti de apostolul Ioan, au inteles a sarbatori Pastele amintindu-si de Patimile Mintuitorului si deci il serbau odata cu evreii; alti crestini au hotarit Pastele in Duminica Invierii, adica doua zile mai tirziu; iar in sfirsit, alexandrienii si romanii, convertiti de apostolii Petru si Pavel, preferau o alta duminica, pentru a nu sarbatori Pastele odata cu evreii.

 

O unire a tuturor crestinilor, care sa serbeze Pastele in acelasi timp, era de mult dorita. In acest scop, cit si pentru a pune capat ereziilor lui Arie, imparatul Constantin cel Mare convoaca in anul 325 un Sinod ecumenic la Niceea, o localitate din Anatolia, Asia Mica, la care iau parte 318 prelati. Se stie ca in anul 324 imparatul Constantin cel Mare recunoscuse crestinismul ca religie oficiala. Consiliul constata ca trei sferturi din lumea crestina urma obiceiul Romei si al Alexandriei, si atunci Sinodul adopta o regula fixa pentru a adopta in fiecare an data Pastelui. Conform acestei reguli, s-a stabilit ca toti crestinii sa serbeze Pastele in aceeasi zi, respectiv in prima duminica dupa momentul de Luna plina ce urmeaza momentului echinoctiului de primavara, sau coincide cu acesta. Luna plina care hotaraste data Pastelui se numeste Luna Pascala.  

 

Biserica crestina s-a despartit in Catolica si Ortodoxa in anul 1054 (Marea Schisma); totusi pina in anul 1582 cele doua biserici, de Apus si de Rasarit, au serbat Pastele in aceeasi zi.  

 

Datorita faptului ca Biserica Resariteana a ales sa pastreze calendarul Iulian (imprecis din punct de vedere astronomic), pe cand cea Occidentala a ales calendarul Gregorian, au aparut diferentele in calcularea datei Pastelui.

 

Dar, desi la momentul introducerii lui calendarul iulian a reprezentat un evident salt calitativ, punind capat confuziilor si neregulilor care se produsesera pina la acea data, nici acesta nu era in concordanta cu realitatea. Aceasta neconcordanta era generata de diferenta dintre valoarea de 365,25 zile adoptata pentru anul tropic si cea reala de 365,2422 zile. Aceasta diferenta crestea la o zi in 128 de ani si la 3 zile in 384 de ani. Pe la sfirsitul secolului XVI, intirzierea calendarului iulian ajunsese de 10 zile fata de anul 325, cind avusese loc Consiliul de la Niceea, care a oficializat acest calendar. Acesta a fost motivul pentru care papa Grigore al XIII-lea a hotarit in anul 1582 o noua reforma a calendarului, introducind calendarul gregorian, cel care este folosit si in prezent.

 

Calendarul gregorian a fost alcatuit pe baza regulii stabilite de astronomii Lilius, Clavius si Dante. Conform acestei reguli, la fiecare 400 de ani si nu la 384 de ani, cind se acumuleaza diferenta de 3 zile, sa se scada cite 3 zile, respectiv anii seculari care nu sunt divizibili cu 400, sa fie considerati ani de 365 de zile. Astfel, in noul calendar, anii 1600 si 2000 sunt ani bisecti, iar anii 1700, 1800, 1900 sunt ani comuni.

 

Reforma gregoriana nu a fost introdusa imediat peste tot. Franta a adoptat-o in anul 1582, catolicii din Germania in anul 1584, iar protestantii in anul 1600. In Anglia ea a fost introdusa in anul 1752, in Rusia in anul 1918, in Turcia in anul 1927, in Egipt in anul 1928. La noi in tara ea a fost adoptata la 1 aprilie 1919 in viata civila si la 1 octombrie 1924 de catre Biserica, cand diferenta ajunsese la 13 zile. Astfel in acel an, data de 1 aprilie “stil vechi” a fost urmata de data de 14 aprilie “stil nou”.

 

Nici calendarul gregorian nu este intru totul exact. Ramine si el in urma, cu aproape 0,0003 zile, respectiv 26 secunde intr-un an, adica cu o zi la 3300 ani. Deci, dupa acest interval, va fi necesara suprimarea inca a unei zile…

 

Biserica ortodoxa, desi a introdus calendarul gregorian, “stilul nou”, a hotarit sa pastreze datele determinate de vechiul calendar, “stilul vechi”, in ceea ce priveste Pastele si celelalte sarbatori mobile. In plus, prin impunerea la Sinodul de la Niceea a zilei de 21 martie ca moment al echinoctiului de primavara (pe baza cunostintelor astronomice din acea vreme), Luna Pascala se socoteste incepind de de la aceasta data fixa, iar nu de la momentul fizic al echinoctiului, care poate fi chiar anterior acestei date, fapt ce poate conduce la un decalaj de 29,5 zile (intervalul dintre doua Luni pline consecutive). De asemenea, in privinta fazelor Lunii, acestea nu sunt luate din Anuarele astronomice, ci se calculeaza folosind un ciclu de 19 ani, numit ciclul lui Meton, dupa care aceeasi faza lunara revine la aceeasi data a anului. Dar el difera de momentul fazei cu 1h 28m la fiecare 19 ani, ceea ce inseamna 1 zi la fiecare 308 ani. Aceste diferente au ajuns in prezent pina la 5 zile intre momentele Lunii pline adevarate si cele ale Lunii pline calculate de Biserica.

 

Din aceasta cauza, in unii ani apar diferente intre calculul efectuat prin metode astronomice a datei Pastelui si datele calculate de Biserica crestina, diferentele fiind mai mari la Biserica ortodoxa, care ajunge destul de des sa serbeze Pastele chiar si in primele zile ale lunii mai (desi initial, Sarbatoarea Sfintului Gheorghe, ce se praznuieste in fiecare an la data de 23 aprilie, avea loc numai dupa Sarbatoarea Pastelui). Diferente si mai mari se inregistreaza la bisericile ortodoxe “de rit vechi” si la biserica armeana, care nu mai fac deloc trecerea la calendarul gregorian.

 

Nota: Textul postului a fost preluat din surse publice (INTERNET).

Prietenia este o functie a variabilei timp . . .

Saturday, January 3rd, 2009

Am analizat si am concluzionat.

Nu este o descoperire extraordinara, este pur si simplu o rezultanta a experientei mele de viata. Timpul cerne prieteniile . . . cu cat exprimarea cantitativa a timpului creste atunci cand analizam calitatea prieteniilor noastre, cu atat respectiva relatie poate fi catalogata drept o prietenie veritabila.

P.S. Va multumesc voua, celor care mi-ati fost alaturi timp de ani de zile chiar daca al meu caracter imposibil va ingreunat dorinta de a ma pastra in preajma voastra! Imi sunteti adevarati prieteni si sprijin real!

Lectie despre vinuri tinuta de romanul Dimitrie Cantemir

Saturday, January 3rd, 2009

Urmeaza un citat din “Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir:

 

 

“Vinul cel mai ales este cel de Cotnari, un targusor in partile Harlaului. Dincolo de hotarele tarii nu este cunoscut , fiinca isi pierde taria cand este dus intr-un loc dintr-altul in butoaie – pe apa sau pe pamant – fara osebite ingrijiri.

 

 

Cutez sa sustin ca este mai ales si mai bun decat alte vinuri evropenesti si chiar decat vinul de Tokay.

 

 

Cand este pastrat in pivnite adanci si boltite, cum se obisnuieste pe la noi in tara, si este tinut trei ani, in cel de-al patrulea capata o asemena tarie, incat arde ca vinul fierbinte.

 

 

Cel mai vartos bautor abia de este in stare sa bea trei pahare fara sa se imbete; cu toate acestea la urma nici macar nu-l doare capul.

 

 

Vinul de Cotnar are o culoare cu totul deosebita, pe care n-o gasesti la alte vinuri si anume este verzui si, cu cat imbatraneste, cu atat culoarea lui se face mai verde.

 

 

De la aceste locuri, mai incolo, spre miazanoapte, nu se mai gasesc vii in stare sa dea vin bun, si chiar in partea dinspre miazanoapte a dealului de la Cotnari, nici macar un strugure n-a ajuns sa se coaca bine, cu toate ca s-a incercat deseori. Parca firea, care nu ingaduie celorlalte tinuturi asezate spre miazanoapte rodirea vitei de vie, a vrut sa-si arate toate puterile in acest singur loc.

 

 

Indata dupa acesta, vinul de la Husi, in partile Falciului, e socotit cel mai bun; in al treilea rand vine vinul de la Odobesti, din tinutul Putnei, pe raul Milcov; in al patrulea rand, Nicorestii, in tinutul Tecuciului, pe Siret; in al cincilea rand Grecesti, in tinutul Tutovei, pe raul Berheci; in al saselea rand, cel pe care il dau viile Costestilor din acelasi tinut. Multe alte locuri mai sarace le trec sub tacere.

 

 

Aceste vii nu sunt de folos numai locuitorilor tarii, pentru nevoile lor, caci pretul scazut al vinului trage aici negutatori rusi, lesi, cazaci, ardeleni si chiar unguri (RETINETI diferenta de nume!) care duc la ei in tara, an de an, mult vin, chiar daca acesta nu-l intrece pe al lor.

 

 

Si Basarabia, inainte vreme cand era a Moldovei, avea vii destul de bune, dar acestea s-au paraginit de cand turcii, care se scarbesc de vin, au inceput sa se aseze in tara. Totusi crestinii care locuiesc in partile Chiliei si Ismailului (a se citi Delta Dunarii!!) au mai pastrat cateva vii si scot numai atata vin cat sa-si stampere setea.”

 

 

Cu durere in suflet remarc ca inca de pe atunci, din anii 1600, unele popoare aciuate prin aceste meleaguri ne au schimbat obiceiurile.

 

Astazi, manelele infecte ne invadeaza pleava si ne distruge esenta . . . Atunci ne distrugeau vinul . . . Nu cred ca au vreo vina oamenii, nu cred ca vreun “pasha” a pus la cale aceasta invazie a manelelor si a distrugerii culturale. Este doar o intamplare nenorocita pornita insa de atunci, orientalizarea unei culturi unice situata la rascrucea civilizatiilor . . .

 

Oferiti copiilor vostrii sansa de a intelege originile lor si valorile care trebuie sa-i calauzeasca in viata . . .

 

Unul dintre motivele acestui post, si poate principalul, este aversiunea mea fata de ceea ce a ajuns sa reprezinte Media Romaneasca . . . Antena Unu, Manelizarea anului 20 . . .09, un program de trei parale . . .